alyblackrose
5247 poze   11256 vizite
Albume
0 Buna 0
0 Reguli 0
0-0-Come Closer-Come and Lead Me Adaptation-Serial original by Alyblackrose
00 Fara durere nu e iubire-Serial Original AlyBlackRose
   Sarang Episodul 1
   Sarang Episodul 10
   SaRang Episodul 11
   Sarang Episodul 2
   Sarang Episodul 3
   Sarang Episodul 4
   Sarang Episodul 5
   Sarang Episodul 6
   Sarang Episodul 7
   Sarang Episodul 8
   Sarang Episodul 9
00 Love Till We Bleed - Serial
   LTWB-Episodul 1
   LTWB-Episodul 10
   LTWB-Episodul 11
   LTWB-Episodul 12
   LTWB-Episodul 13
   LTWB-Episodul 14
   LTWB-Episodul 15
   LTWB-Episodul 16
   LTWB-Episodul 17
   LTWB-Episodul 18
   LTWB-Episodul 19
   LTWB-Episodul 2
   LTWB-Episodul 20-Ultimul episod
   LTWB-Episodul 3
   LTWB-Episodul 4
   LTWB-Episodul 5
   LTWB-Episodul 6
   LTWB-Episodul 7
   LTWB-Episodul 8
   LTWB-Episodul 9
0o-Love has no limit - Serial korean original AlyBlackRose
   oEpisodul 1
   oEpisodul 2
   oEpisodul 3
Album Pentru Prieteni
AlyBlackRose-PiZap
Am revenit
Best country in Europe-Odise
Campania un sunphoto mai bun
Casatorii Aranjate-Serial
   Episodul 1
   Episodul 10
   Episodul 11
   Episodul 12
   Episodul 13
   Episodul 14
   Episodul 15
   Episodul 16
   Episodul 17
   Episodul 18
   Episodul 19
   Episodul 2
   Episodul 20-FINAL
   Episodul 3
   Episodul 4
   Episodul 5
   Episodul 6
   Episodul 7
   Episodul 8
   Episodul 9
Ce parere aveti
Celebritati Fara Make-up
Come and lead me - Sezon nou Da sau Nu
Come and lead me - Sezonul 2
   Episodul 1 - Fantome ale viitorului
   Episodul 2 - Oamenii pleaca - Amintirile raman
Din cauza ta doare - Poezie
Fan Korea
Friends On Sun
I-o-ANUNT-o-I
Lemonade Mouth
November Rain - Serial original AlyblackRose
   Chapter I - The First Raindrop
   Chapter II - I Pray For Rain
   Chapter III - November Story
O scurta lectie de viata
Pretul celebritatii-Serial
   Ultimul Episod
   xEpisodul 1
   xEpisodul 10
   xEpisodul 11
   xEpisodul 2
   xEpisodul 3
   xEpisodul 4
   xEpisodul 5
   xEpisodul 6
   xEpisodul 7
   xEpisodul 8
   xEpisodul 9
Serialele mele preferate
SNSD Funny Pics - Momentul acela cand

membru din 13 martie 2010

Chapter I - The First Raindrop

___________________________________________________________________________________________


Oglinzile sufletului meu isi deshid brusc ploapele grele de somn. O clipa, chiar si cu ochii larg deschisi..nu realizam unde ma aflam. Ceata de deasupra mea se limpezeste incetul cu incetul..sunt in camera mea. Patul e tot ravasit, iar mintea imi e inca tulburata de cosmarul infernal de noaptea ce tocmai a trecut. Ma dezvelesc, ma intind pe spate si imi atintesc ochii spre tavan, care e pentru mine un fel de panza pe care imi pictez gadurile. A fost doar un vis…continui sa-mi repet in gand. Pe calendarul de langa patul meu, ziua de astazi era incercuita frumos cu rosu..”Ce o fi cu data inscriptionata pe calendar? Cu siguranta trebuie sa fie ceva important astazi! Dar ce?” imi zic eu inca putin buimaca, aproape oftand. Dintr-o data ma arunc din pat si fug la mica fereastra din partea opusa a camerei. O deschid cu repeziciune si imi scot capul afara. Un vant nervos imi deranjeaza parul. Sus cerul plumburiu sta sa crape, atmosfera umeda vesteste o furtuna..jos, un strat proaspat de bruma luceste in lumina ultimelor raze de soare ce se ma zaresc. “O sa ploua in seara asta! De ce nu ma mai surprinde, barem este ziua mea!”
Da, astazi este ziua mea! Cum puteam sa uit de aceastra zi? In seara unei astfel de zile triste obrajorii mei trandafirii au simtit prima mangaierii a luminii. Stiu ca, in acele momente, cand am deschis prima oara ochii, din cer incepusera sa cada picurii reci al primei ploi de Noiembrie. M-am nascut o data cu ploaia si am trait pana acum ca un copil al ploii. Melancolia izvorata din natura mea controversata nu ma lasa singura nicio clipa de cand am ajuns pe lume. Si la inceput poate ca a fost apasatoare, dar am descoperit ca acest sentiment este de fapt parte din fiinta mea. Si eu, ca orice copil al ploii, sunt inzenstrata cu un dar. Suntem ca si oamenii, nu avem cine stie ce puteri supranaturale, insa noi avem o energie si o aura aparte care ne permite sa vedem oamenii in profunzimea personalitatii lor. Acest dar se numeste intuitie. Cadoul acesta divin ne face persoane sincere si sentimentale, care gandesc mereu cu inima...totusi trecem mereu ca niste oameni cu inima rece si misterosi. Sunt diferiti si speciali..deasemenea foarte rari. Un copil al ploii are mereu privirea in jos, poate parea usor rusinos, dar adevarul e ca toata emotia lor, daca nu se citeste pe fata sau pe corpul lor, atunci se vede in sclipirea ochilor lor. Acestia te vor privi in ochi doar atunci cand se vor simtit intelesi si simt ca isi pot deschide sufletul in fata ta. Pentru ei ochii spun mai multe decat buzele. Si totusi..ce este si mai curios la noi, este ca avem viziuni stranii in vise, visam mult mai colorat, mult mai supranatural decat ceilalti. Orice cosmar este un iad, fiindca sentimentele noastra explodeaza.(De aceea si sperietura mea de dimineata). Si mai e un secret care o sa vi-l spun in soapa, numai voua (sa nu ziceti la nimeni): se zice ca unii copii ai ploii, care au ajuns la o cunoastere superioasa a mintii, cei care sunt cu adevarat pregatiti..vor si inzestrati cu o noua putere. Aceasta putere varieaza de la o persoana la alta, insa nu sunt multi cei care primesc aceasta putere mistica si mitologica. Este o puternica legatura intre noi si ploaia furtunoasa din care am luat fiinta. De ziua noastra va ploua intotdeauna, ca ploaia sa ne aduca prospetitate si liniste sufleteasca pentru noul an de viata care il incepem. Totusi daca se intampla ca in ziua cand ti-ai deschis ochii sa nu ploua, atunci sa stii ca ceva groaznic si neasteptat iti va schimba destinul pentru totdeauna. Insa pentru mine nu e un motiv de ingrijorare, a plouat la fiecare aniversare a mea si o sa ploua de ziua mea cat o sa traiesc.
Adevarul e ca, de foarte mica am incercat sa scap de acesta onoare de a fi un copil al ploii, fiindca nu stiam ce lucru frumos (si trist) este sa te nasti cu darul acesta. Noi avem mereu senzatia ca nu ne potrivim nicaieri, ca nu ne completam cu nimeni, ca suntem neintelesi si nedoriti. Suntem mult prea contriversati, mult prea diferti si mult prea speciali ca sa putem relata la placerile tipic omenesti. Daca lumea ar fi un fel de puzzle, sigur noi am fi niste piese complet lasate pe dinafara. Pur si simplu nu ne gasim locul in aceasta societate. Traim in lumea noastra perfecta, asa cum imaginatia noastra bogata ni-l face sa ni-l inchipuim. Faptul ca nu am gasit niciodata o persoana pe al carui umar sa ma sprijin m-a facut sa-mi doresc “normalitatea” mai mult decat orice pe lume, uram faptul ca eram asa de diferita fata de toti cei din jurul meu, uram ca m-am nascut asa si speram sa imi pot schimba destinul. Dar uitandu-ma inapoi, vad ce oarba eram crezand ca oamenii sunt baza solida a fericirii. Oamenii vin, oamenii te ranesc si oamenii pleaca fara sa se uite inapoi..De ce mi-as irosi pretiosul timp pentru a incerca sa fiu ca si ei? Prefer sa fiu asa cum sunt eu, prefer sa traiesc pentru mine si pentru familia mea, nu pentru straini. Nu vreau sa castig admiratia nimanui, mai ales a celor care stiu sigura ca o data si o data tot imi vor intoparce spatele. Scapand incetul cu incetul de obsesia mea cu oamenii, am inceput sa vad lumea cu alti ochi. “Cel mai bine e sa traiesti cu ei fara sa fi ca ei..” mi-am zis in cele din urma, umplandu-mi inima cu hotarare. Si din momentul acela, cand am luat acea grozava hotarare, m-am schimbat.
Inchid cu putere fereastra si trag micuta perdea cusuta de mama. “Rasfula adanc, Yeon-ah, astazi o sa fie o zi buna, o sa vezi!” ma incurajez singura in gandul meu. Un mic zambet aparu pe coltul gurii, insa disparu repede. Ne mai ocupandu-ma de ritualul de dimineata, merg in bucatarie in speranta ca mama a pregatit deja micul dejun. Insa linistea casei ma surprinde neplacut. Doar vantul ce bate incetisor la geam isi face simtita prezenta, in rest nimeni in bucatarie, nimeni in sufragerie si nimeni in micuta biblioteca de pe colt. Se pare ca ai mei au avut iarasi o urgenta de-a lor si au plecat la serviciu. Si asta chiar de ziua mea…am inceput ziua destul de “bine”. O umbra de dezamagire imi intuneca fata. Insa iubirea(dar in cazul meu buna dispozitie) trece prin stomac, asa ca dau fuga in frigider sa vad ca a lasat mama de mancare. Pe usa frigiderul gasesc lipit un biletel verde deschis pe care scriau cateva cuvinte. Era scrisul de mana al mamei:
“Scumpa mea, Yeon, imi pare rau ca a trebuit sa plecam asa de brusc dar avem o treaba importanta la oras. Am plecat pentru ca seara sa iti facem o surpriza..Eu si tatal tau iti uram la multi ani! Mancarea e in frigider si banii dupa masuta de machiaj. Pe diseara! Mama.”
Iau biletelul si il mototolesc in palma, dupa care il arunc la cosul de gunoi. Surpriza pe naiba! Mai bine am petrece toti acasa decat sa stam separati..era un cadou minunat daca stateam impreuna, decat tricoul acela care mi-l luati in fiecare an.
E aproape 12 si fug cu rapiditate si furie spre acea grozavenia de inchisoare numita scoala. Ajung in cele din urma, fara sa imi rup un picior sau alta parte a corpului, asta e o fericire. Il salut portar care imi raspunde artagos pe sub mustati. Ignoranta lui nu ma impersioneaza cu absolut nimic, trebuie sa ma grabesc fiindca altfel o sa intarzii la prima ora. Cand patrand pe holul scolii, rasuflu usurata, elevii inca nu intrasera in clase si pe culoar era o mare forfota generala. Ma strecor cu multa aglitate prin multimea de elevi, ce pot zice? am o oarecare experienta. Ajung repede in fata clasei mele si le afisez toturor celor prezenti un mare, frumos, radios zambet fals. Putini imi raspund la salut, insa printre cei binevoitori se afla si Hyuk si Sung, cei doi fiind cei mai simpatici colegi de-ai mei. Sung imi raspunde un zambet, iar eu am ramas placut impresionata de sinceritatea lui. Hyuk in schimb, desi ma saluta, s-a retras in coltul lui si pare ca nu mai are de gand sa faca si sa spuna nimic la adresa mea. Cu toate astea, privirea ochilor lui adanci nu s-a indepartat inca de directia fetei mele. Baietii astia doi sunt printre putinii tipi din aceasta scoala care chiar ii admir, asta pentru ca au ramas sinceri cu ei insisi. Sung e un adevarat flower boy, este acel baiat care e acolo mereu pentru tine, sa te ajute, e foarte galant si manierat cu fetele. Are un comportament frumos, mai ales in preajma persoanelor de sex opus. Ca orice alt baiat de varsta lui, e capabil de muuulte nebunii cand e cu gasca sa, dar cred ca mama lui i-a dat o educatie destul de buna daca a invat sa respecte fetele. Cu toate ca mereu iti sare in ajutor, este cea mai nepotrivita persoana la care sa te duci cand ai nevoie de un sfat. Si nu pare nici genul de baiat sa devina foarte sentimental, e un copil fara griji si fara probleme si cu un zambet vesnic pe buze. Hyuk este cu totul altfel, apartine unei lumi cu totul diferite, este partea neagra a Ying-Yang-ului. E foarte tacut si rareori isi expune opiniile sau sentimentele. Are o privire foarte hotarata si o fire atat de misterioasa si de profunda, incat poate excita inima fiecarei adolescente. Nu stiu ce anume il face pe Hyuk sa fie mult mai “atractiv” pentru fete decat Sung, poate faptul ca arata mai matur, mai dur, cu un farmec tacut… chiar nu stiu. La frumusete, as putea spune ca amandoi sunt cam la acelasi nivel si nici la intelect nu pot spune ca sunt mari diferente. Totusi in capul meu sunt doua fiinte complet diferite, insa cu totul copatibile ca prieteni. Se inteleg amandoi ca fratii, se cearta, se iau la bataie si fac tot felul de porcarii impreuna, ca fratii. Uniunea aceasta a lor imi place cel mai tare la ei fiindca arata ca au inimi sincere. Mi-ar fi foarte greu sa aleg pe unul dintre ei, fiindca intr-o oarecare masura, imi plac amandoi. Misterul si provocarea care o reprezinta Hyuk pentru fiinta mea..e oare capabila sa acapereze bucuria si finetea de caracter pe care le are Sung si care te vrajesc instant? Nu stiu..dar, pe naiba, sunt niste baieti si prieteni grozavi.
Gandindu-ma asa, la simpatia mea pentru cei doi baieti, brusc aud o voce FOARTE galagioasa si niste pasi grabiti alergand pe culoar:
-YEON-AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAH!-
Si brusc brusc cimeva sare in spatele meu:
-Da, HYOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO, trebuie sa stie toata scoala ca suntem aici, nu-i asa?-
-Oh, scuze, ma stii doar cum fac cand sunt intantata!-
-E in regula, Hyo! In astia 6 ani mi-au fost de ajuns sa-ti cunosc nebunia!- spun eu zambind putin in coltul gurii.
-LA MULTI ANI, bosumflato, sa fi sanatoasa si fericita si mult noroc cu baietii!-spune ea lundu-ma in brate.
-Unde sunt celelalte fete?- spun eu wdupa un timp.
-Ran cred ca e pe la 11G, stii si tu, baiatul ala Hwan..-
-Da, nebuna asta! Zau asa! Si cu Nora cum e?-
-Nu stii ca are cursuri de japoneza astazi? Cred ca o sa mai intarzie putin..mai ales ca stii cine e “proful” ei..-
-Da, Hikaru Tanaka acela de la intensiv japoneza e un mare cuceritor,nu-i asa?-
-Si mai cum!..- zice Hyo dand usor din sprancene.
-Fetele o sa intarzie la prima ora..Oh, hormonii astia!- zic eu “dramatic”.
-Ar face bine sa nu intarzie..fiindca m-am informat bine si am aflat ceva foarte interesant!- zice Hyo pe un ton menit sa-mi atraga atentia.
-Serios? Ce anume?- spun eu curoasa apropiindu-ma repede de ea.
-Stii ca diriga Il a fost foarte ocupata zilele astea cu niste hartoage?-
-Da..a fost tare enrvanta. Mai, mai sa si uite de noi!-
-Un student, venit din America, o sa se mute la noi in clasa. Toate hartiile sunt niste formalitati pentru inscrierea lui. –
-OMO, Hyo.. un nou coleg, din America, asta suna super excitant! Stii cum se cheama?-
-Habar n-am, crezi ca daca stiam nu-ti spuneam? Dar cred ca astazi o sa ajunga cu siguranta!-
-Okey, abia astept sa vad ce e cu el..-
-Dar..intre timp..ce bomboane ai adus?-zice Hyo cu un zambet imens pe fata. Pofticioasa asta mica!
Nora si Ran sosesc intr-o graba ingrozitoare…Dupa ce eu si Hyo facem putin misto de ele cu treaba cu hormonii, le dam amandoua vestea cea mare. Nu am apoucat insa ne spunem bine parerile ca doamna Il vine la noi, mai devreme decat deobicei si intram toti in clasa.
-Ce fac astazi, copilasii mei?-ne intreaba domana Il punandu-si ochelarii de vedere la ochi.
-Bineeee…- spunem toti la unison, putin enervati de apelativul acela copilaresc. Pe bune..suntem clasa a 10 acum.
-Ma bucur ca suintei intr-o dispozitie buna, fiindca am o surpriza mare, mare pentru voi. –
Atunci incepe o forfota mare in clasa iar doamna diriginta abia ca ne-a putut potoli.
-Gata, gata, copilasi! Fiti seriosi o secunda, sa va dau vestea. O sa aveti un nou coleg. Jason, dragule, intra te rog.-
Toata galagia s-a spulberat ca prin minune si toata lumea pandea cu ochi curiosi usa. Si cu cat era mai grea asteptarea, cu atat intuitia mea imi spunea ceva. Un sentiment dulce-amarui imi facea corpul sa tremure..Simteam ca ceva are sa se intample.
Usa se deschide puternic, noul baiat, plin de incredere, face cativa pasi spre catedra. Acum il puteam vedea..era inalt, tinuta eleganta si o coafura tipic americana.
-Buna tuturor, sunt Jason Kwon, sa aveti grija de mine!-


_______________________________________________________________________________________________________


Comentarii album • 1
Nume:



HuiBin 8 iulie 2013  
^^ . Waa ~ *O* A fost super :X
^^ . Mi-a placut mult descrierea adresata " copiilor ploii " ( parca te descriai pe tine :D ) :3
^^ . Abia astept sa continui cu povestea <3
Răspunde   Raportează
Către: alyblackrose

Mesaj:
Mesajul a fost trimis.
Trimite mesaj Înapoi Nu poți trimite un mesaj fără conținut! Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje. Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp. A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.